Norma de aplicare a Legii nr. 487/2002

Ministerul Sănătăţii – MS – Normă din 10 aprilie 2006.

Norma de aplicare a Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, cu modificările ulterioare din 10.04.2006.

În vigoare de la 02 mai 2006.

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 373 din 02 mai 2006. Nu există modificări până la 02 februarie 2015.

CAPITOLUL I
Promovarea şi apărarea sănătăţii mintale şi prevenirea îmbolnăvirilor psihice

Art. 1. – Instituţiile publice abilitate să ia măsuri pentru promovarea şi apărarea sănătăţii mintale, prevenirea şi tratamentul tulburărilor psihice sunt următoarele:

a) Ministerul Sănătăţii;

b) Ministerul Educaţiei şi Cercetării;

c) Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei;

d) Ministerul Administraţiei şi Internelor;

e) Ministerul Justiţiei;

f) Agenţia Naţională Antidrog;

g) Agenţia Naţională pentru Sport;

h) Autoritatea Naţională pentru Tineret;

i) Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap;

j) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

Art. 2. – (1) Ministerul Sănătăţii elaborează Planul de măsuri pentru promovarea sănătăţii mintale şi prevenirea îmbolnăvirilor psihice în colaborare cu instituţiile publice prevăzute la art. 1, precum şi cu organizaţii neguvernamentale.

(2) Planul prevăzut la alin. (1) se publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Art. 3. – Fiecare instituţie dintre cele prevăzute la art. 1 întocmeşte şi publică pe site-ul propriu un raport anual cu privire la activităţile întreprinse pentru promovarea sănătăţii mintale şi prevenirea îmbolnăvirilor psihice, precum şi bugetul alocat.

CAPITOLUL II
Evaluarea sănătăţii mintale

Art. 4. – (1) Pacienţii din centrele de recuperare şi reabilitare neuropsihică, aflate în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, sunt evaluaţi din punct de vedere psihiatric de cel puţin două ori pe an de către medicul specialist psihiatru, în scopul stabilirii celei mai adecvate conduite de recuperare.

(2) Evaluarea din punct de vedere psihiatric, prevăzută la alin. (1), se realizează prin servicii medicale ambulatorii şi se efectuează, la solicitarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, în baza unui grafic stabilit de comun acord şi se decontează de către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

(3) Alte unităţi decât cele prevăzute la alin. (1), aflate în structura direcţiilor generale judeţene de asistenţă socială şi protecţia copilului şi în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, solicită evaluarea din punct de vedere psihiatric pentru persoanele cu tulburări psihice asistate, în vederea redistribuirii în unităţile prevăzute la alin. (1).

(4) Serviciile medicale prevăzute la alin. (2) şi (3) se furnizează de medici psihiatrii din unităţi sanitare cu sau fără personalitate juridică în afara timpului de lucru de la unitatea la care este angajat, iar cheltuielile de transport, cazare şi diurnă se suportă de solicitant.

(5) Evaluarea din punct de vedere psihiatric se finalizează, dacă este cazul, cu un plan terapeutic care se transmite unităţii solicitante şi o scrisoare medicală adresată medicului de familie pe lista căruia este înscrisă persoana evaluată.

Art. 5. – Categoriile de profesiuni care necesită examinarea periodică a stării de sănătate mintală se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, la propunerea unităţilor interesate, cu respectarea dispoziţiilor legale privind confidenţialitatea şi a drepturilor persoanei cu tulburări psihice.

CAPITOLUL III
Servicii de sănătate mintală

Art. 6. – (1) În vederea asigurării asistenţei psihiatrice comunitare, a creşterii accesibilităţii şi calităţii serviciilor acordate, se organizează din punct de vedere funcţional teritoriul ţării în arii geografice numite sectoare psihiatrice.

(2) Se organizează separat sectoare psihiatrice pentru adulţi şi sectoare psihiatrice pentru copii şi adolescenţi, astfel:

a) un sector psihiatric pentru adulţi este o arie teritorială şi populaţională distinctă care cuprinde 100.000-150.000 de locuitori;

b) un sector psihiatric pentru copii şi adolescenţi este o arie teritorială şi populaţională distinctă care cuprinde 200.000-400.000 de locuitori.

Art. 7. – (1) În vederea organizării şi funcţionării sectoarelor psihiatrice prevăzute la art. 6, Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate publică, înfiinţează comisii judeţene în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin.

(2) Comisia judeţeană prevăzută la alin. (1) are următoarea componenţă:

a) un reprezentant al direcţiei de sănătate publică;

b) un coordonator – medic psihiatru, desemnat de direcţia de sănătate publică;

c) un reprezentant al administraţiei publice locale.

(3) Pentru dezvoltarea şi funcţionarea sectoarelor psihiatrice Ministerul Sănătăţii monitorizează utilizarea resurselor financiare şi umane prin Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucureşti, în cadrul programelor naţionale de sănătate.

(4) Comisiile judeţene prevăzute la alin. (1) stabilesc, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme, hărţile sectoarelor psihiatrice după evaluarea resurselor umane şi materiale disponibile şi propun măsuri pentru acoperirea nevoilor de îngrijiri de sănătate mintală, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(5) Direcţiile de sănătate publică judeţene vor elabora în termen de 6 luni de la stabilirea hărţilor sectoarelor psihiatrice planuri specifice de măsuri pentru realizarea progresivă a prevederilor referitoare la serviciile de sănătate mintală cuprinse în prezentul ordin.

Art. 8. – (1) Baza sistemului de îngrijiri o reprezintă o unitate funcţională constituită de echipa terapeutică şi structurile în care aceasta îşi desfăşoară activitatea deservind un sector psihiatric.

(2) Echipa prevăzută la alin. (1) este compusă din medici specialişti în psihiatrie, psihologi, asistenţi sociali, asistenţi medicali de psihiatrie şi alte categorii de personal necesare, în funcţie de activităţile desfăşurate şi de specificul sectorului. Echipa terapeutică este condusă de un psihiatru, medic primar sau medic specialist.

(3) Medicul coordonator al echipei terapeutice adaptează serviciile acordate în cadrul sectorului, în funcţie de specificităţile sectorului psihiatric deservit şi de nevoile populaţiei-ţintă.

Art. 9. – (1) În cadrul fiecărui sector se organizează, în funcţie de nevoile şi particularităţile locale, următoarele structuri:

a) centrul de sănătate mintală, care organizează unitatea mobilă, centrul de intervenţie în criză şi staţionar de zi, după caz;

b) staţionarul de zi;

c) cabinete de psihiatrie;

d) structuri cu paturi, cu sau fără personalitate juridică.

(2) Se pot organiza structuri transectoriale cu paturi, cu sau fără personalitate juridică, pentru patologiile rare, rezistente la tratament sau care nu pot fi rezolvate la nivelul sectorului, precum şi pentru pacienţii încadraţi în art. 114 din Codul penal.

(3) Pentru îngrijiri de lungă durată pentru persoane cu probleme severe şi persistente de sănătate mintală, se organizează în fiecare sector compartimente sau secţii cu paturi, cu maximum 40 de paturi.

Art. 10. – În unităţile sanitare cu paturi se organizează compartimente de psihiatrie de legătură pentru asistenţa psihiatrică a pacienţilor internaţi.

Art. 11. – Pacienţii care în urma evaluării de către echipa terapeutică necesită tratament îndelungat sunt trimişi către centrele de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică sau locuinţele protejate, după caz.

Art. 12. – (1) În cadrul fiecărui sector psihiatric se acordă servicii după cum urmează:

a) servicii psihiatrice ambulatorii;

b) servicii de asistenţă mobilă, pentru pacienţi dificil de tratat sau care refuză să frecventeze structurile medicale, dar care acceptă tratamentul ori pentru acoperirea unor nevoi psihosociale variate, care necesită deplasarea unor membri ai echipei terapeutice;

c) servicii psihiatrice de zi: terapie ocupaţională, psihoterapie individuală şi de grup, precum şi programe specializate de reabilitare. Aceste servicii acordate pacienţilor internaţi în staţionarul de zi sunt limitate în timp la maximum două luni; după această perioadă pacienţii sunt trimişi către serviciile de reabilitare sau către asistenţa primară;

d) servicii de reabilitare – în funcţie de oportunităţile locale, fiecare centru de sănătate mintală oferă programe specializate de reabilitare: programe de terapie ocupaţională, programe de reabilitare vocaţională, programe de petrecere a timpului liber, programe de psihoeducaţie;

e) servicii spitaliceşti;

f) îngrijiri la domiciliu.

(2) Echipa terapeutică a sectorului psihiatric asigură îndrumarea medicilor de familie din sectorul psihiatric în acordarea de îngrijiri de sănătate mintală şi stabileşte protocoale de colaborare cu medicii de familie pentru asigurarea continuităţii îngrijirilor.

Art. 13. – (1) Pentru fiecare sector psihiatric se prevede un anumit număr de paturi pentru patologia acută, în funcţie de nevoile şi particularităţile sectorului, fie într-un spital de psihiatrie, fie într-o secţie de psihiatrie dintr-un spital general.

(2) Personalul unui serviciu spitalicesc sectorial este parte integrantă a echipei terapeutice de sector.

Art. 14. – (1) Echipa terapeutică a sectorului psihiatric pentru adulţi cuprinde:

a) 8 norme întregi pentru psihiatri;

b) 40 de norme întregi pentru asistente de psihiatrie;

c) 4 norme întregi pentru psihologi clinicieni;

d) 5 norme întregi pentru asistenţi sociali;

e) alt personal.

(2) Echipa terapeutică a sectorului psihiatric pentru copii şi adolescenţi cuprinde:

a) 4 norme întregi pentru psihiatri;

b) 20 de norme întregi pentru asistente de psihiatrie;

c) 2 norme întregi pentru psihologi clinicieni;

d) 3 norme întregi pentru psihopedagogi;

e) 3 asistenţi sociali;

f) alt personal.

Art. 15. – Pentru îngrijiri de lungă durată pentru persoane cu probleme severe şi persistente de sănătate mintală, se organizează în fiecare sector unităţi cu maximum 40 de paturi.

Art. 16. – (1) Pentru pacienţii fără probleme severe de sănătate mintală care necesită tratament de lungă durată, echipa terapeutică evaluează nevoile şi stabileşte în funcţie de starea clinică a pacientului, dacă este cazul, tipul de locuinţă protejată spre care să fie îndrumat.

(2) Categoriile serviciilor medicale acordate persoanelor cu tulburări psihice din locuinţele protejate sunt stabilite prin ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Art. 17. – Autorităţile publice locale colaborează cu Ministerul Sănătăţii pentru a asigura spaţii adecvate pentru centrele de sănătate mintală.

Art. 18. – Centrele de sănătate mintală şi staţionarele de zi pentru copii şi adolescenţi trebuie să aibă localizare intracomunitară, amenajări şi structuri specifice funcţiilor de prevenire, depistare precoce şi terapie complexă a tulburărilor psihice infantilo-juvenile şi ale familiei.

CAPITOLUL IV
Drepturile persoanelor cu tulburări psihice

Art. 19. – (1) La internarea într-o unitate de îngrijire, pacienţii trebuie imediat informaţi asupra identităţii şi statutului profesional al personalului de îngrijire care le acordă asistenţă şi asupra regulamentului de ordine interioară pe care trebuie să îl respecte pe durata internării.

(2) Medicul psihiatru trebuie să îi aducă la cunoştinţă pacientului care sunt alternativele de tratament şi îngrijire, riscurile şi efectele adverse ale aplicării programului terapeutic individualizat.

(3) Programul terapeutic individualizat elaborat de echipa terapeutică, cu consimţământul pacientului, trebuie să cuprindă:

a) descrierea naturii problemelor şi a nevoilor specifice ale pacientului;

b) descrierea celor mai puţin restrictive condiţii de tratament necesare;

c) descrierea obiectivelor tratamentului;

d) specificarea responsabilităţilor personalului.

(4) Medicul psihiatru este responsabil de monitorizarea implementării programului individualizat de tratament.

Art. 20. – În aplicarea art. 26 din Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, cu modificările ulterioare, denumită în continuare lege, în cazul necesităţii restrângerii libertăţii de mişcare a pacientului, în scopul de a împiedica producerea unei vătămări pentru sine sau pentru o altă persoană, trebuie respectate următoarele proceduri:

a) contenţionarea pacientului;

b) izolarea pacientului.

Art. 21. – (1) Prin contenţionare, în sensul prezentelor norme, se înţelege restricţionarea libertăţii de mişcare a unei persoane prin folosirea unor mijloace adecvate pentru a preveni mişcarea liberă a unuia dintre braţe, a ambelor braţe, a unei gambe sau a ambelor gambe sau pentru a-l imobiliza total pe pacient, prin mijloace specifice protejate, care nu produc vătămări corporale.

(2) Contenţionarea poate fi utilizată doar atunci când este necesară apărarea pacientului de propriile acţiuni care l-ar putea răni pe el sau pe ceilalţi. Poate fi folosită doar dacă aplicarea celor mai puţin restrictive tehnici a fost neadecvată sau insuficientă pentru a preveni orice lovire ori vătămare.

(3) Contenţionarea nu poate fi folosită ca pedeapsă sau ca mijloc de a suplini lipsa de personal ori de tratament.

(4) În aplicarea măsurii de restricţionare a libertăţii de mişcare a pacientului trebuie depuse toate eforturile pentru evitarea durerii.

(5) Reprezentantul legal sau personal al pacientului trebuie informat cu privire la dispunerea unei măsuri de restricţionare a libertăţii de mişcare a pacientului.

(6) Contenţionarea trebuie efectuată numai în baza dispoziţiei scrise a medicului. Dispoziţia medicului trebuie să detalieze factorii care au condus la contenţionare şi să specifice natura contenţionării. În dispoziţie trebuie precizată ora la care măsura de contenţionare a fost luată. Contenţionarea nu poate dura mai mult de 4 ore.

(7) Măsura contenţionării va fi menţionată în foaia de observaţie a pacientului.

(8) Măsurile de contenţionare aplicate pacienţilor, incluzând toate dispoziţiile scrise ale medicului prin care s-au dispus acestea se înscriu în Registrul măsurilor de contenţionare şi izolare aplicate pacienţilor.

(9) Registrul prevăzut la alin. (8) se păstrează în condiţii de confidenţialitate.

(10) Pe tot timpul contenţionării, pacientul trebuie să fie monitorizat pentru a observa dacă nevoile sale fizice, de confort şi siguranţă sunt îndeplinite. O evaluare a condiţiilor pacientului trebuie realizată la cel puţin fiecare 30 de minute sau la intervale de timp mai scurte dacă medicul o cere. Evaluarea trebuie înregistrată în foaia de observaţie a pacientului.

Art. 22. – (1) Prin izolare se înţelege modalitatea de protejare a pacienţilor care reprezintă un pericol pentru ei înşişi sau pentru alte persoane. Această măsură trebuie aplicată cu maximă precauţie şi numai în cazul în care orice altă modalitate s-a dovedit ineficientă.

(2) Măsura izolării poate fi aplicată numai dacă instituţia psihiatrică dispune de o încăpere special prevăzută şi dotată în acest scop. Încăperea trebuie să ofere posibilitatea unei observări continue a pacientului, să fie iluminată şi aerisită în mod corespunzător, să aibă acces la toaletă şi lavator şi să fie protejată în aşa fel încât să prevină rănirea celui izolat. Nu pot fi izolate concomitent în aceeaşi încăpere mai multe persoane.

(3) Măsura izolării trebuie să fie aplicată pentru un timp cât mai scurt posibil. Măsura trebuie revizuită periodic, la un interval de cel mult două ore. Pacientul şi/sau reprezentantul său legal sau personal va fi informat cu privire la măsura izolării şi despre procedura de revizuire periodică a măsurii.

(4) Pacientul va fi observat în timpul izolării conform unui program prevăzut de medicul care dispune măsura izolării.

(5) Pe perioada dispunerii măsurii izolării, pacientul va păstra îmbrăcămintea, precum şi orice articole de uz personal sau cu semnificaţie religioasă, cu excepţia situaţiei în care păstrarea acestora ar putea afecta siguranţa sa.

(6) Măsura izolării poate fi dispusă doar de medic, în aceleaşi condiţii ca şi cea a contenţionării.

(7) Măsura izolării trebuie menţionată în Registrul măsurilor de contenţionare şi izolare şi în foaia de observaţie a pacientului, cu îndeplinirea aceloraşi condiţii ca şi în cazul contenţionării.

(8) Măsura izolării nu trebuie folosită ca pedeapsă sau ca o formă de ameninţare.

(9) Măsura izolării nu poate fi parte a programului de tratament.

Art. 23. – În aplicarea prevederilor art. 29 din lege se va folosi formularul pentru obţinerea consimţământului informat prezentat în anexa nr. 1.

Art. 24. – (1) Toate informaţiile privind starea de sănătate a pacientului, condiţia sa medicală, diagnosticul, prognosticul şi tratamentul, precum şi alte informaţii de natură personală sunt confidenţiale, chiar şi după moartea pacientului.

(2) Informaţia confidenţială poate fi divulgată numai cu consimţământul explicit al pacientului sau când există dispoziţii judiciare exprese în acest sens. Consimţământul este presupus atunci când divulgarea se face către un alt membru al echipei terapeutice implicate în tratamentul pacientului.

(3) Toate datele de identitate ale pacientului trebuie protejate.

(4) Pacienţii au dreptul de a primi rezultatul în scris al diagnosticului, tratamentului şi îngrijirii lor la externarea dintr-o unitate de îngrijire.

(5) Nu este admisă intervenţia în viaţa particulară a pacientului sau în viaţa de familie decât în cazul în care, pe lângă consimţământul pacientului, aceasta poate fi justificată ca necesară diagnosticului, tratamentului sau îngrijirii pacientului.

(6) Intervenţiile medicale pot fi efectuate numai atunci când există respectul necesar pentru intimitatea persoanei şi numai în prezenţa acelor persoane necesare intervenţiei respective, dacă pacientul nu a solicitat altfel.

Art. 25. – (1) Toate unităţile care acordă îngrijiri de sănătate mintală au obligaţia să înfiinţeze un registru special pentru înregistrarea tuturor plângerilor înaintate de pacienţi sau reprezentanţii acestora.

(2) Conducerea unităţii are obligaţia să răspundă în scris la toate plângerile cu privire la încălcarea drepturilor pacienţilor.

(3) În registrul prevăzut la alin. (1) se consemnează şi modalitatea de soluţionare a plângerilor.

Art. 26. –  Pacienţii spitalizaţi fără consimţământul lor nu pot fi folosiţi ca subiect de cercetare ştiinţifică.

CAPITOLUL V
Internarea nevoluntară

Art. 27. – În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, ministrul sănătăţii desemnează prin ordin, la propunerea direcţiilor de sănătate publică şi cu avizul Comisiei de specialitate de psihiatrie, unităţile autorizate să efectueze internări nevoluntare.

Art. 28. – (1) Medicul psihiatru care evaluează cazul şi stabileşte dacă pacientul are, în acel moment, posibilitatea să înţeleagă starea sa de boală va explica într-un limbaj simplu şi pe înţelesul acestuia necesitatea internării în vederea acordării îngrijirilor de sănătate mintală, sub supraveghere medicală.

(2) În situaţia în care pacientul refuză internarea şi medicul consideră că sunt întrunite condiţiile internării nevoluntare, medicul va informa pacientul, familia, reprezentantul personal sau legal, după caz, despre dreptul său de a contesta măsura internării nevoluntare, precum şi despre procedurile care trebuie urmate pentru contestarea acesteia.

Art. 29. – (1) Solicitarea internării nevoluntare se formulează şi se semnează de una dintre persoanele prevăzute la art. 47 din lege, în momentul prezentării la camera de gardă a spitalului.

(2) Dacă solicitantul nu ştie să scrie, solicitarea de internare nevoluntară poate fi scrisă de echipa de gardă, pe baza relatărilor solicitantului, fapt care se va menţiona, cu precizarea persoanei care a scris solicitarea şi a datelor de identificare ale acesteia.

(3) În solicitarea prevăzută la alin. (1) trebuie descrise manifestările ce pun în pericol viaţa, sănătatea, integritatea corporală proprii sau ale altora.

Art. 30. – (1) Medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care solicită internarea nevoluntară nu poate fi implicat în luarea deciziei de internare sau de revizuire periodică a internării nevoluntare.

(2) Persoanele care solicită internarea nevoluntară a unei persoane nu pot fi membri ai comisiei de revizie constituite pentru respectiva persoană.

Art. 31. – (1) Transportul persoanei la spital fără consimţământul acesteia se poate face doar dacă refuză internarea voluntară şi dacă există un pericol iminent de vătămare a sa sau a celor din jur.

(2) Personalul serviciilor care asigură transportul persoanei la spitalul psihiatric trebuie să menţioneze lipsa consimţământului persoanei transportate într-un raport prezentat medicului psihiatru în momentul aducerii la spital în vederea internării.

(3) În raportul prevăzut la alin. (2) se menţionează dacă a existat împotrivire din partea persoanei, care au fost măsurile adoptate, precum şi medicaţia care a fost aplicată.

(4) Transportul persoanei la spital se face în condiţii cât mai puţin restrictive, asigurându-se respectarea integrităţii sale fizice, psihice şi a demnităţii sale.

Art. 32. – (1) Atunci când pacientul, reprezentantul său personal ori legal solicită externarea, dar sunt întrunite condiţiile care justifică menţinerea internării contra voinţei, medicul psihiatru care are în îngrijire bolnavul declanşează procedura de internare nevoluntară.

(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), dacă nu există alt medic psihiatru care să hotărască internarea nevoluntară, medicul curant poate lua decizia de internare nevoluntară, ca măsură de urgenţă, urmând confirmarea acesteia prin cadrul legal stabilit.

Art. 33. – (1) În toate unităţile spitaliceşti nominalizate de Ministerul Sănătăţii să efectueze internări nevoluntare, se constituie un registru unic de evidenţă centralizată a acestor cazuri şi a documentaţiei medico-juridice care stă la baza internării şi susţine legalitatea acesteia.

(2) Internarea nevoluntară, precum şi deciziile luate de comisiile de revizie a acestei proceduri se înregistrează în registrul prevăzut la alin. (1).

(3) Registrul prevăzut la alin. (1) cuprinde următoarele informaţii:

a) numele, prenumele, profesia, vârsta şi domiciliul persoanei internate;

b) data internării;

c) numele, prenumele, profesia şi domiciliul persoanei care a cerut internarea;

d) dacă este cazul, menţionarea deciziei justiţiei (numărul, data, instanţa) de punere sub tutelă, curatelă sau supraveghere;

e) notificarea medicului care a internat nevoluntar bolnavul către directorul unităţii, cu menţionarea numelui, prenumelui şi a gradului profesional;

f) datele examinărilor de către comisia de revizie, cu componenţa nominală şi decizia luată;

g) data încetării internării şi starea la externare.

Art. 34. – (1) Notificarea medicului care a internat nevoluntar pacientul către directorul unităţii se va face folosindu-se formularul prevăzut în anexa nr. 2.

(2) Notificarea medicului care a internat nevoluntar pacientul către parchetul de pe lângă instanţa judecătorească competentă se va face folosindu-se formularul prevăzut în anexa nr. 3.

(3) Notificarea comisiei de revizie a procedurii către parchetul de pe lângă instanţa judecătorească competentă se va face folosindu-se formularul prevăzut în anexa nr. 4.

Art. 35. – Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentele norme.

ANEXA Nr. 1
la norme

Spitalul ……………

Data ………………

Secţia ……………………..

CONSIMŢĂMÂNT INFORMAT
asupra investigaţiilor şi procedurilor terapeutice şi pentru
participarea la procesul educaţional medical

Subsemnatul ……………………….. m-am prezentat din proprie voinţă, liber de orice constrângere şi am solicitat evaluarea stării mele de sănătate pentru precizarea unui diagnostic şi formularea unui program terapeutic individual.

Am cunoştinţă despre dreptul şi libertatea pe care le am de a cere prezenţa unei alte persoane (reprezentant personal) pentru a fi asistat în acordarea consimţământului, în vederea efectuării investigaţiilor necesare stabilirii diagnosticului şi a aplicării metodelor terapeutice necesare recăpătării autonomiei personale. Cunosc de asemenea că am dreptul să refuz o procedură diagnostică sau un tratament cu care nu sunt de acord.

Mi s-au adus la cunoştinţă, prin explicaţii suficiente, într-un limbaj clar, respectuos şi pe înţelesul meu, următoarele:

diagnosticul şi modul de stabilire a diagnosticului;

scopul, metodele şi durata tratamentului propus, precum şi beneficiile aduse de acest tratament;

eventualele neplăceri, riscuri sau efecte secundare ale tratamentului;

alte posibile modalităţi de tratament;

riscurile şi consecinţele refuzării sau întreruperii tratamentului fără aviz medical.

    Am fost informat că metodele diagnostice şi terapeutice invazive, având un grad de risc mai mare, vor fi precizate separat şi voi consimţi la acestea individual.

Autorizez medicii şi personalul medical al clinicii/secţiei să efectueze toate investigaţiile şi procedurile diagnostice necesare, în contextul legal al unei practici medicale corecte. Cu excepţia cazurilor în care, în mod expres, îmi exprim dezacordul, toate investigaţiile uzuale şi tratamentele, cu risc mic sau mediu, pot fi aplicate.

Materialul biologic recoltat (sânge, ţesuturi sau organe) în scop diagnostic poate fi examinat şi în scopuri de cercetare ştiinţifică, instrucţie, poate fi fotografiat şi publicat, fără o altă autorizaţie expresă din partea mea, păstrându-se confidenţialitatea.

Am fost informat că procesul de asistenţă medicală este dublat de procesul educaţional şi consimt ca, în limitele impuse de decenţă şi bunul simţ, să particip la procesul educaţional, dar aceasta nu trebuie să afecteze calitatea îngrijirilor medicale. Am fost informat că pot refuza acest lucru de principiu sau în momentele pe care le aleg eu, fără a fi obligat să dau alte explicaţii şi fără a fi afectate drepturile mele de pacient.

Am fost informat că am dreptul să refuz fotografierea corpului meu, cu excepţia fotografierilor de documentare medicală pe care le autorizez, cu condiţia să fie mascate elementele esenţiale ale fizionomiei, pentru a nu fi recunoscut.

În cazul apariţiei unor situaţii de urgenţă majoră în timpul internării, echipa medicală este autorizată să efectueze orice teste diagnostice sau manevre terapeutice, justificate medical şi în condiţiile unei practici medicale corecte.

Am citit (mi s-a citit), am înţeles cele scrise mai sus şi sunt de acord cu acestea.
……………………….
(semnatura pacientului)

Medic curant,

……………………….

(semnatura si parafa)

Reprezentant personal/legal,
……………………….
(numele, prenumele si semnatura)

ANEXA Nr. 2
la norme

NOTIFICARE

 În conformitate cu art. 52 alin. (1) din Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, cu modificările ulterioare, vă aduc la cunoştinţă că în data de ………………. am decis, în temeiul art. 45 lit. a)/lit. b) din acelaşi act normativ, măsura internării nevoluntare a pacientului ……………………………………, domiciliat în ………………………, născut la data de ……………………….., stabilindu-se diagnosticul de ………………………………………… .

Medic,
…………………..

ANEXA Nr. 3
la norme

NOTIFICARE

În conformitate cu art. 53 alin. (1) din Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, cu modificările ulterioare, vă aducem la cunoştinţă că în data de ………………………… s-a decis, în temeiul art. 45 lit. a)/lit. b) din acelaşi act normativ, măsura internării nevoluntare a pacientului …………………………., domiciliat în …………………………., născut la data de ……………………., stabilindu-se diagnosticul de ………………………………………… .

Măsura a fost comunicată directorului unităţii conform art. 52 din legea menţionată.

Medic,
…………………………..

ANEXA Nr. 4
la norme

NOTIFICARE

În conformitate cu art. 53 alin. (1) din Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, cu modificările ulterioare, vă aducem la cunoştinţă că în data de ………………………… s-a decis, în temeiul art. 45 lit. a)/lit. b) din acelaşi act normativ, măsura internării nevoluntare a pacientului ……………………………………, domiciliat în ……………………………………………………….., născut la data de ……………………………., stabilindu-se diagnosticul de ………………………………………………………………… .

Măsura a fost confirmată de comisia de revizie, constituită potrivit art. 52 din legea menţionată, la data de …………………………………… .

Vă transmitem spre consultare dosarul medical al pacientului.

Anexăm prezentei comunicări dosarul medical al pacientului.

Anunțuri