Norma de aplicare a Legii nr. 46/2003

Ministerul Sănătăţii – MS – Normă din 07 aprilie 2004.

Norma de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003 din 07.04.2004.

În vigoare de la 22 aprilie 2004.

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 356 din 22 aprilie 2004. Nu există modificări până la 02 februarie 2015.

Art. 1. – Unităţile sanitare de orice fel, denumite în continuare unităţi, care acordă îngrijiri de sănătate sau îngrijiri terminale şi în care sunt efectuate intervenţii medicale, au obligaţia de a furniza pacienţilor informaţii referitoare la:

a) serviciile medicale disponibile şi modul de acces la acestea;

b) identitatea şi statutul profesional al furnizorilor de servicii de sănătate;

c) regulile şi obiceiurile pe care trebuie să le respecte pe durata internării în unităţi cu paturi;

d) starea propriei sănătăţi;

e) intervenţiile medicale propuse;

f) riscurile potenţiale ale fiecărei proceduri care urmează a fi aplicată;

g) alternativele existente la procedurile propuse;

h) date disponibile rezultate din cercetări ştiinţifice şi activităţi de inovare tehnologică;

i) consecinţele neefectuării tratamentului şi ale nerespectării recomandărilor medicale;

j) diagnosticul stabilit şi prognosticul afecţiunilor diagnosticate.

Art. 2. – (1) Unităţile trebuie să asigure accesul egal al pacienţilor la îngrijiri medicale, fără discriminare pe bază de rasă, sex, vârstă, apartenenţă etnică, origine naţională, religie, opţiune politică sau antipatie personală.

(2) Fiecare unitate trebuie să cuprindă în regulamentul propriu de organizare şi funcţionare prevederi referitoare la obligaţia personalului angajat privind dreptul pacienţilor la respect ca persoane umane.

Art. 3. – Unităţile trebuie să utilizeze toate mijloacele şi resursele disponibile pentru asigurarea unui înalt nivel calitativ al îngrijirilor medicale.

Art. 4. – În situaţia în care intervenţiile medicale sunt refuzate de către pacienţi care îşi asumă în scris răspunderea pentru decizia lor, acestora trebuie să li se explice consecinţele refuzului sau opririi actelor medicale.

Art. 5. – În situaţia în care este necesară efectuarea unei intervenţii medicale unui pacient care nu îşi poate exprima voinţa, personalul medical poate deduce acordul acestuia dintr-o exprimare anterioară a voinţei, dacă aceasta este cunoscută.

Art. 6. – (1) În situaţia în care, pentru efectuarea unei intervenţii medicale, se solicită consimţământul reprezentantului legal al pacientului, acesta trebuie să fie implicat în adoptarea deciziei, în limitele capacităţii sale de înţelegere.

(2) În situaţia în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenţia este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să îşi dea consimţământul, unităţile au obligaţia efectuării în cel mai scurt timp posibil a demersurilor pentru constituirea comisiei de arbitraj de specialitate, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.

Art. 7. – (1) Fotografierea sau filmarea pacienţilor în unităţi, în cazurile în care imaginile sunt necesare pentru stabilirea diagnosticului şi a tratamentului sau pentru evitarea suspectării unei culpe medicale, se efectuează fără consimţământul acestora.

(2) În toate situaţiile care nu sunt prevăzute la alin. (1) unităţile sunt obligate să asigure obţinerea consimţământului pacientului.

Art. 8. – Participarea la activităţi de cercetare ştiinţifică medicală a persoanelor care nu sunt capabile să-şi exprime voinţa poate fi realizată numai după obţinerea consimţământului reprezentanţilor legali şi numai în situaţia în care cercetarea respectivă este efectuată şi în interesul pacienţilor.

Art. 9. – Unităţile trebuie să asigure accesul neîngrădit al pacienţilor la datele medicale personale.

Art. 10. – (1) În situaţiile în care se solicită informaţii cu caracter confidenţial, unităţile au obligaţia să asigure respectarea cadrului legal privind furnizarea acestora.

(2) În situaţiile în care datele referitoare la viaţa privată, familială a pacientului influenţează pozitiv stabilirea diagnosticului, tratamentul sau îngrijirile acordate, unităţile le pot utiliza, dar numai cu consimţământul acestora, fiind considerate excepţii cazurile în care pacienţii reprezintă pericole pentru ei înşişi sau pentru sănătatea publică.

Art. 11. – În situaţiile în care sarcina reprezintă un factor de risc major şi imediat pentru sănătatea femeii gravide, se acordă prioritate salvării vieţii mamei.

Art. 12. – În asigurarea serviciilor din domeniul sănătăţii reproducerii, unităţile trebuie să asigure condiţiile necesare alegerii de către pacienţi a celor mai sigure metode din punct de vedere al eficienţei şi lipsei de riscuri.

Art. 13. – (1) Unităţile au obligaţia de a asigura efectuarea de intervenţii medicale asupra pacientului numai dacă dispun de dotările necesare şi de personal acreditat.

(2) Intervenţiile medicale asupra pacientului pot fi efectuate în absenţa condiţiilor prevăzute la alin. (1) numai în cazuri de urgenţă apărute în situaţii extreme.

Art. 14. – Unităţile pot asigura, la cererea pacientului sau a familiei acestuia, cadrul adecvat în care acesta poate beneficia de sprijinul familiei şi al prietenilor, de suport spiritual şi material pe tot parcursul îngrijirilor medicale.

Art. 15. – (1) La cererea pacienţilor internaţi, unităţile cu paturi trebuie să asigure condiţiile necesare pentru obţinerea de către aceştia a altor opinii medicale, precum şi pentru acordarea de servicii medicale de către medici acreditaţi din afara unităţii.

(2) Plata serviciilor medicale acordate pacienţilor internaţi de către medicii prevăzuţi la alin. (1) se efectuează în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.

Art. 16. – În scopul asigurării continuităţii îngrijirilor acordate pacienţilor, precum şi a serviciilor comunitare necesare după externare, unităţile stabilesc parteneriate cu alte unităţi medicale publice şi nepublice, spitaliceşti şi ambulatorii, care dispun de medici, cadre medii sanitare şi de alt personal calificat.

Anunțuri